O tânără din municipiul Petroşani, în vârstă de 19 ani, s-a ales cu dosar penal după ce, ieri, poliţiştii au lăsat-o fără cele peste 60.000 de ţigări de contrbanadă, în valoare de peste 25.000 lei. Fata obişnuia să aducă tutunul din Republica Serbia.
Hunedoreanca a fost depistată în trafic, iar în maşina pe care o conducea s-au găsit circa 10.000 de ţigarete.
Au urmat trei percheziţii în cartierul Aeroport, în zone în care se presupunea că femeia depozitează ilegal ţigări.
Astfel, poliţiştii au dat peste celelalte 50.000 de ţigări cu timbre de Serbia.
„De la locuinţa suspectei s-au ridicat şi diverse scule electrice, precum maşini de găurit, un circular manual, un şlefuitor şi un motofierăstrău, bunuri pentru care nu s-au putut prezenta acte de provenienţă. Valoarea materialelor este de aproximativ 3.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.
Acesta a adăugat că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală.