In vara anului 1910, un grup de geologi englezi, impreuna cu ghizii lor indieni, cu animalele de povara, cai si catari, au fost gasiti morti, pe malul lacului McGinnis, din Ontario, Canada, dupa ce au poposit peste noapte acolo.

Cele 12 persoane si animalele lor, incluzand cainii, nu prezentau niciun fel de urme de violentasau otravire, moartea lor ramanand un mister nerezolvat pentru mai multe decenii. Bineinteles, asa s-au nascut o multime de superstitii privind acest lac, asezat intr-un frumos crater vulcanic.

Morti neexplicate, pe marginea altor lacuri similare, cum ar fi Lac Pavin din Franta si lacul Kartner See din Austria, intre 1910 si 1920, au atras atentia oamenilor de stiinta, insa acestia nu au reusit sa determine cu exactitate cauza mortilor, in ciuda unui efort masiv.

Localnicii au acceptat situatia si s-au multumit cu explicatia ca acele lacuri au fost blestemate de iele, spirite si stafii, si trebuie evitate.

In anul 1935, geologul german Ingo Findenegg a intreprins niste studii intense asupra lacului Kartner See, descoperind faptul ca, la o mare adancime, lacul avea doua straturi de apa, cu temperaturi si continut chimic diferit, care nu se amestecau, ramanand separate. El a numit acest fenomen "meromictic", sau "de ape care nu se amesteca".

In 1937, geologul canadian Evelyn G. Hutchinson a studiat lacul McGinnis, gasind ca stratul de apa de la fund era saturat, la maximum, cu dioxid de carbon.

Limita de separare dintre acest strat de apa si cel de deasupra era impermeabila pentru dioxidul de carbon, creand un echilibru osmotic static, care permitea acumulari de acid carbonic la o concentratie de 50%, conditii in care nu se putea mentine niciun fel de forma de viata acvatica.

In momentul in care, din cauza unui soc cauzat de vreun cutremur sau de o schimbare br