Instanţa Tribunalului Hunedoara este aşteptată să se pronunţe astăzi în dosarul „ketamina”, în care 29 de persoane, printre care care şi fiica primarului din Haţeg, au fost trimise în judecată pentru infracţiuni legate de traficul şi consumul de ketamină, substanţă trecută pe lista drogurilor de risc.
Tinerii cercetaţi în dosarul „ketamina” vor primi astăzi sentinţa, potrivit reprezenanţilor Tribunalului Hunedoara.
DOSARUL KETAMINA Edilul oraşului Haţeg susţine că fiica lui a consumat ketamină, însă nu s-a drogat
Fiica primarului din Haţeg şi alte 28 de persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru trafic şi consum de stupefiante
Cei 29 de membri ai grupului cercetat pentru trafic de stupefiante au primit mandate de arestare preventivă
În luna august a anului trecut, 29 de persoane, printre care şi fiica primarului Haţeg, Oana Timiş, au fost arestate preventiv pentru trafic şi consum de ketamină, un analgezic folosit în medicina veterinară, trecut recent pe lista drogurilor de risc.
Vom reveni cu amănunte!