Noul ministru egiptean al Culturii, Gaber Asfur, a demisionat din funcţie miercuri, la câteva zile după numirea sa, în cadrul unei remanieri ministeriale realizate sub presiunea manifestaţiilor împotriva regimului, transmite AFP.
Gaber Asfor, profesor universitar şi critic literar, a invocat "motive medicale" în explicarea deciziei sale. Cu toate acestea, potrivit presei locale, intrarea sa în Guvern a fost criticată de intelectuali.
Ministrul şi-a anunţat demisia în faţa premierului, Ahmad Shafic, prezentând, într-o scrisoare, mai multe motive ale acesteia, care ar urma să fie date publicităţii "ulterior".
Asfur s-a alăturat noii echipe guvernamentale anunţate la 31 ianuarie. El l-a înlocuit pe Faruk Hosni, învins la alegerile din 2009 pentru funcţia de director al UNESCO, după ce acesta din urmă a declarat că va arde toate cărţile israeliene din Egipt.
Numit în 1993 director al Consiliului Suprem al Culturii, Asfur a preluat ulterior conducerea Centrului naţional de traduceri.
Noul ministru egiptean al Culturii, Gaber Asfur, a demisionat din funcţie miercuri, la câteva zile după numirea sa, în cadrul unei remanieri ministeriale realizate sub presiunea manifestaţiilor împotriva regimului, transmite AFP.
Gaber Asfor, profesor universitar şi critic literar, a invocat "motive medicale" în explicarea deciziei sale. Cu toate acestea, potrivit presei locale, intrarea sa în Guvern a fost criticată de intelectuali.
Ministrul şi-a anunţat demisia în faţa premierului, Ahmad Shafic, prezentând, într-o scrisoare, mai multe motive ale acesteia, care ar urma să fie date publicităţii "ulterior".
Asfur s-a alăturat noii echipe guvernamentale anunţate la 31 ianuarie. El l-a înlocuit pe Faruk Hosni, învins la alegerile din 2009 pentru funcţia de director al UNESCO, după ce acesta din urmă a declarat că