În localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Botoşani, fiecare familie are în medie cinci copii, recordul fiind de 16 prunci. Media naţională în mediul rural este de 1,5 copii pentru fiecare cuplu. Uliţele sunt pline de cei 700 de puşti care joacă şi rolul de părinţi pentru fraţii mai mici. Cei mai mulţi dintre adulţi au plecat la muncă în străinătate.
Citiţi şi:
Androulla Vassiliou Comisar european pentru Educaţie: „Fiecare copil care nu termină şcoala ne costă 1 milion de euro“
Potrivit ultimelor statistici disponibile, din iulie 2009, în România trăiesc 3.245.775 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani. Ceva mai bine de jumătate dintre aceştia, adică 1.642.458, s-au născut în mediul rural. „În satele din regiunea Moldovei, media de copii pe familie este de doi. La nivel naţional, natalitatea este uşor mai mică, fiecărui cuplu corespunzându-i 1,5 copii", a precizat Gheorghe Chirilă, directorul Institutului de Statistică Iaşi.
În Tudor Vladimirescu media este însă de cinci copii pe familie, dar sunt mulţi locuitori care au şi peste 10 fii şi fiice. Potrivit viceprimarului comunei Albeşti, de care aparţine „satul copiilor", recordul îl deţine o familie cu 16 prunci.
Localnicii nu văd nimic rău în a avea mulţi moştenitori, mai ales, spun ei, că au cu ce să-i crească. „Ce vă miraţi aşa? Şi vecina mea are 15 copii. Nu mă opresc aici. Câţi îmi va da Dumnezeu, atâţia voi aduce pe lume", a declarat Maria Papuc (42 de ani), mamă a 13 moştenitori.
Cel mai mic copil al femeii nu are nicio lună, iar fraţii lui au între 2 şi 23 de ani. Maria Papuc a avut prima naştere la 19 ani şi spune că
n-are de gând să folosească nici de acum încolo mijloace contraceptive. Benjamin are deja patru nepoţi de la doi dintre fraţii mai mari, şi un al cincilea este pe drum.
„Biblia nu ne dă voie să oprim copiii să vină pe lume. E un