Mod de prezentare: picături. Bine, pentru sofisticaţi şi cei cu sufletu’-mpăcat, se recomandă comprimatele filmate. Nu, nu cum credeţi voi. Vă şi veni ideea. Ca Bergman, Ingmar Bergman, Truffaut sau chiar Antonioni. Pentru sensibili, aparent, dar excentrici, adică fireşti, pe dinlăuntruri, ar merge Mihalkov. Pentru nostalgici, purtători de preaplinuri, Roger Vadim.

Indicaţii: în caz de nervozitate, agitaţie de origine obscură, dusă până la anxietate, sindromul peretelui singur şi pierdut în timp, de fapt straşnic înfipt în ăilalţi doi, da’ asta numa’-n spaţiu. Se recomandă minionele, acestea adecvându-se perfect pornirilor ocrotitoare, fie ele şi sporadice, în formă de puseuri violente (o dată la 2-3 ani). Nu vă lăsaţi seduşi (a se citi „păcăliţi“) de aspectul lor fragil şi delicat. Pot deveni împieliţate dacă, într-o clipă de sincopă de inspiraţie, apelativul sau referinţa la ele ar fi „aia mică“. Paradoxurile necesare şi complet dezirabile lângă ele se trăiesc. Iar când sunt însărcinate, comandaţi neapărat o lectică. Arată imperial. Modul de prezentare iniţial – picături – li se potriveşte mănuşă.

Sunt ferm contraindicate longilinele, deoarece le-apucă dracii în mod incontinent fiindcă protecţia dorită se transformă pentru ele într-o continuă (şi mereu prost primită) senzaţie de stăpânire, dacă nu chiar cotropire. Deci, nu. Trebuie lăsate singure până la următoarea dată de revizuire. În caz de cucerire involuntară, a se renunţa în cât mai scurt timp posibil (fără a consulta, în prealabil, medicul sau farmacistul) la pradă, ea având nişte pretenţii supărătoare la o primă vedere, ulterior acestea devenind insuportabile. Atenţie!: Victima este (statutul îi permite) incorigibilă şi administrează pe cale orală nişte invective demne de o petrecere eşuată.

Mod de administrare: individual. Se înghit fără a fi mestecate. Nu începeţi să aspiraţi la o cond