Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Puşi pe drumuri de ceaţa de la aeroport

Publicat in Adevarul, joi 10 februarie 2011 ·

Este a doua zi consecutiv când activitatea pe aeroport este paralizată din cauza ceţii. 120 de pasageri au fost deja afectaţi de această situaţie. Ei au plecat spre Bucureşti de pe aeroportul din Cluj. La fel au păţit şi cei care veneau spre Baia Mare.

Din cauza ceţii, cursa aeriană de pasageri de la Bucureşti care trebuia să ajungă la Baia Mare la ora 22.15 a aterizat aseară pe aeroportul din Cluj Napoca. Pasagerii au fost transportaţi în Baia Mare cu un autocar şi au ajuns în municipiu în jurul orei 01.00. „Este a doua zi la rând când activitatea de pe aeroport nu se poate desfăşura normal. Avem până acum 120 de pasageri care ar fi trebuit să se îmbarce ori să aterizeze de pe aeroportul băimărean. Am fost nevoiţi să-i transportăm ori să-i recuperăm de pe aeroportul clujean“, a declarat astăzi, Mihai Pătraşcu, comandantul Aeroportului Internaţional Baia Mare.

Două ore şi jumătate de întârziere

Potrivit orarului aeroportului, avionul care a decolat de pe Aeroportul „Otopeni“ din Bucureşti la ora 21.05 ar fi trebuit să aterizeze la Baia Mare în jurul orei 22.15. Aeronava a aterizat la Cluj şi de acolo pasagerii au fost preluaţi de un autocar pus la dispoziţie de Tarom. „În loc de o oră, cât ar fi durat în mod normal drumul, am făcut trei ore şi jumătate. Au fost încurcate socotelile multora dintre pasageri. Am ajuns la Baia Mare târziu după miezul nopţii“, a declarat Pătraşcu, aflat şi el în avionul de aseară. Printre pasageri de aseară ai cursei s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Maramureş, Rareş Pop, mai mulţi senatori şi deputaţi, dar şi oameni de afaceri băimăreni. Unul dintre ei, senatorul Liviu Titus Paşca, nu este la prima „aventură“ de acest fel. Anul trecut s-a aflat în cursa Tarom care a prins mai multe goluri de aer şi care a fost la un pas de o trage

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 9 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°