Răpit în urmă cu trei ani, un băieţel chinez a fost regăsit în urma unui apel lansat de mamă către utilizatorii de internet. Aceasta ruga internauţii să posteze poze cu copiii străzii, în speranţa că îşi va regăsi fiul.
Totul a început de la o scrisoare a unei mame disperate care vroia să-şi găsească fiul dispărut. Ea a iniţiat fără să vrea o campanile care a strâns zeci de mii de utiliatori pe internet şi care a avut un final fericit, scrie The Guardian.
După ce a citit scrisoare emoţionantă a mamei, un chinez a încercat să creeze un spaţiu unde cu ajutorul utilizatorilor copii dispăruţi să ajungă înapoi la părinţii lor. Yu Jianrong a cerut utilizatorilor de internet să facă fotografii copiilor străzii şi să le încarce pe" Sina" - echivalentul chinezesc pentru reţeaua de socializare Twitter.
Astfel, mama şi a regăsit băieţelul în vârstă de şase ani, răpit pe 25 martie 2008, la 1.000 de kilometri distanţă de casă, cu ajutorul a mai mult de zece bloguri. Este un caz fără precedent în China, în care s-au implicat peste 83.000 de internauţi.
"Este fiul meu. Încă mă recunoaşte şi ştie să vorbească în dialectul din oraşul lui de baştină", a declarat tatăl băiatului, în timp ce aştepta rezultatele testului ADN care să dovedească vestea cea bună.
"Am nevoie de ajutor de la psihologi care să-mi spună cum aş putea şterge din mintea copilului meu ultimii trei ani din viaţă", a spus chinezul.
În câteva zile de la lansarea campaniei pe blog au fost încărcate peste 1.800 de imagini cu copii forţaţi să cerşească.