În contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa ieri cu litere de-o şchioapă cum că cei 45 de vameşi reţinuţi în ţară în urma operaţiunii denumite de surse din interior „tabla de şah" reprezintă „număr de inculpaţi provizoriu ce urmează a fi actualizat în cursul zilei", Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, anunţa că e linişte şi pace la Agigea.
În paralel, autospeciale pline de mascaţi ai Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române au fost zărite ieri pe Autostrada Soarelui, îndreptându-se în forţă spre Constanţa. Potrivit unor surse, ar fi vizaţi mai mulţi funcţionari publici. La închiderea ediţiei, urmările încă se aşteptau. Pe de altă parte, se pare că valul anti-vamă al DNA urmează să lovească mai întâi la Giurgiu, abia apoi fiind vizată Constanţa. În iureşul arestării vameşilor, Liviu Durbac, şeful Vămii Constanţa Sud Agigea, a precizat că nu are cunoştinţă de vreo acţiune DNA ce ar viza biroul vamal pe care îl conduce. De asemenea, acesta a negat ca, pe parcursul ultimelor luni, DNA să-i fi solicitat pe cale oficială diverse documente sau acte ale vămii. Nu în ultimul rând, întrebat dacă subordonaţii i-au plecat brusc în concediu în contextul tsunami-ului anti-vamă, Durbac a răspuns negativ, precizând că nu au existat alte solicitări de concediu, în afara celor prevăzute în planificarea întocmită încă din cursul anului trecut. În contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa ieri cu litere de-o şchioapă cum că cei 45 de vameşi reţinuţi în ţară în urma operaţiunii denumite de surse din interior „tabla de şah" reprezintă „număr de inculpaţi provizoriu ce urmează a fi actualizat în cursul zilei", Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, anunţa că e linişte şi pace la Agigea.
În paralel, autospeciale pline de mascaţi ai Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române au fost zărite ieri pe Autostrada