România mai are asigurat necesarul de grâu pentru panificaţie până la finalul lunii februarie, apoi trebuie să găsească soluţii pentru importuri, ceea ce însă va fi foarte greu de realizat, spun reprezentanţii Agrostar.
„În depozite mai sunt 100.000-200.000 tone de grâu, ceea ce înseamnă că avem asigurat necesarul pentru pâine până la sfârşitul lunii februarie”, a spus Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură (Agrostar).
Astfel, de luna viitoare va trebui să fie importat grâu sau făină pentru panificaţie. „Sursă imediată de importuri este Ungaria, dar de aici putem cumpăra doar făină.
Grâu este foarte greu de găsit, chiar şi la preţuri mari pentru că în contextul unor calamităţi naturale din zone importante precum Australia, multe state au diminuat cota de export. În perioada aceasta toată lumea era obişnuită să intre grâul australian, dar nimeni nu a prevăzut ce s-a întâmplat acolo, aşa că acum principalele surse de grâu au rămas UE şi Statele Unite, dar în aceste cazuri sunt destul de multe probleme cu calitatea.
Ar mai rămâne Ucraina sau Serbia, dar de aici ar putea fi aduse doar cantităţi mici de grâu”, a spus Daniel Butănoiu, director executiv al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
Problema este că va trebui asigurat necesarul de grâu până la noua recoltă. „Mai este soluţia Rezervei de Stat, unde există 200.000 tone, dar de aici pot fi scoase anual maxim 25% din cantitatea existentă, deci o cantitate nesemnificativă”, a mai arătat Butănoiu.