Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVERILE VAMEŞILOR DIN STENOGRAME - Se plângeau că nu mai au pe unde să ascundă şpaga şi în declaraţiile de avere spunau că stau în garsoniere

Publicat in Gandul, joi 10 februarie 2011 ·

În pofida şpăgilor de zeci de mii de euro încasate lunar, poliţiştii de frontieră şi vameşii arestaţi de DNA au averi mai degrabă modeste, conform propriilor declaraţii de avere. Există şi cazuri de achiziţii imobiliare suspecte, efectuate în ultimii ani, din salarii apropiate de cel mediu pe ţară.

O altă observaţie este că jumătate dintre reţinuţii ale căror declaraţii le-am verificat au limuzine Audi, relativ noi - fapt pe care nu orice muritor de rând şi-l permite. Un mare semn de întrebare se ridică în privinţa modului în care băncile le-au acordat credite consistente oamenilor legii, în condiţiile unor salarii ce nu pot susţine plata ratelor, iar salariile sunt singurele venituri declarate. De pildă, poliţistul de frontieră Soare Ion Ionuţ a contractat un credit de 80.000 de euro, în anul 2008, în condiţiile în care el şi soţia sa câştigau, împreună, echivalentul a 900 de euro.

LISTA LOTULUI DE VAMEŞI ARESTAŢI ŞI AVERILE LOR

Banii ascunşi sub covorul vameşilor, loviţi de o inundaţie

Cristian Daniel Luca este poliţistul de la frontiera Naidăş, care, conform procurorilor DNA, la 20 noiembrie 2010 îi relata investigatorului sub acoperire Grund un episod în care el şi acoliţii săi au fost obligaţi să ascundă banii încasaţi ca mită din cauza unui control. Bancnotele erau atât de multe încât nu a fost simplu să fie dosite. "Şi-am luat din ei! Deci nu toţi! Şi-am pus la vameşi. Aveau preş din ăla gros, care nu se cunoştea când călcai cu piciorul.... Am pus acolo, am pus sub covor pe la noi prin cameră... Acolo era o chiuvetă... Deci... În noaptea aia o curs chiuveta...Dar culmea, nu mai erau banii acolo!", spunea Luca, conform stenogramelor. În declaraţia sa de avere de la sfârşitul lunii octombrie 2010, Luca a trecut o garsonieră de 13,5 mp cumpărată în 2007, un Opel Vectra din 1994 şi un Audi A4 din 2002. Salariul anual al poliţistului a fost

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 8 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 3 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 15 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 15 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°