Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bani lasă românii în florăriile online de Sfântul Valentin

Publicat in Gandul, joi 10 februarie 2011 ·

Numai trei zile până la Ziua Îndrăgostiţilor şi afacerile vânzătorilor de flori pe internet au luat foc. Opt din zece astfel de tranzacţii sunt plătite cu cardul

Românii vor cheltui peste 40.000 de euro pentru comenzile online de flori pentru Valentine's Day, iar majoritatea cumpărătorilor vor opta pentru plata cu cardul, susţin reprezentanţii unei firme de profil. "Peste 80% dintre clienţi achită contravaloarea comenzilor online, prin card bancar, atât pentru Ziua Îndrăgostiţilor, cât şi la nivelul întregului an. Este un procent în creştere faţă de 2010 când doar 60% dintre aceştia utilizau această metodă de plată", a declarat pentru gândul Marius Dosinescu, Business Development Manager al florăriei online floridelux.ro. Valoarea medie a comenzilor pentru această perioadă se va ridica la aproximativ 70 de euro, în creştere cu 50% faţă de valoarea medie a comenzilor înregistrată în restul anului, precizează reprezentantul companiei. Iar florile de primăvară şi trandafirii sunt printre cele mai frecvente alegeri ale cumpărătorilor.

Cât costă buchetul de flori de pe internet

Oferta florăriilor online este foarte diversă din punctul de vedere al preţurilor practicate. Poţi achiziţiona, spre exemplu, cinci fire de trandafir pentru 22 de euro. Un buchet care să facă senzaţie, de 41 de fire de trandafiri de diferite culori, în formă de inimă, vă scoate din buzunar 145 de euro, potrivit magazinului online magnolia.ro. Multe dintre florării includ în preţ transportul gratuit al buchetului precum şi posibilitatea de a vă notifica printr-un mesaj telefonic cu privire la data expedierii. "Valoarea medie a comenzilor va creşte cu cel puţin 40% - 50% faţă de media obişnuită, de 45 de euro, prin adăugarea de cadouri, cum ar fi jucării de plus, şampanii sau vinuri speciale, fiind o perioadă foarte bună din acest punct de vedere. Totuşi observăm şi o creştere a c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 47 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 44 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°