Taxe mai puţine şi mai mici, reducerea birocraţiei, descentralizarea şi dereglementarea sunt, în ultimele două decenii, coordonatele tuturor programelor de reformă viabilă.

„Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism, iar unii zic că există şi social-liberalism. Eu beau cafea adevărată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal." Aceste vorbe le rostea regretatul meu prieten Horia Rusu la un congres de partid în anul 2000. În ceea ce mă priveşte, eu cred că nu există „social-liberalism".

Deşi democraţia şi liberalismul nu sunt totuna, astăzi alăturarea lor a devenit un pleonasm. Aceste sintagme idioate îmi zgârie auzul nu pentru că aş fi un adept al purităţii doctrinare, ci pentru că eu cred în pragmatism. Refuz cu încăpăţânare demagogia. Dacă s-a încheiat o alianţă între toţi cei care cred că trebuie să înceteze alunecarea societăţii româneşti în afara spectrului democratic şi către sărăcie cronică, atunci, în primul rând, la demagogie trebuie renunţat. Creşterea economică accelerată care să ducă spre prosperitate nu se obţine din vorbe goale. Stabilitatea unei societăţi deschise e garantată de existenţa unei clase mijlocii extinse, cu forţă economică, ambiţie şi motivaţie.

În Brazilia, o ţară cu 200 de milioane de locuitori, a fost ales cu ceva vreme în urmă preşedintele Lula da Silva, reprezentantul unei stângi extreme. A ajuns la putere după trei încercări eşuate. Totuşi, a fost suficient de înţelept încât, prin măsuri de liberalizare economică şi încurajare a investiţiilor, să creeze premisele creşterii păturii mijlocii. Între 2003 şi 2009, aceasta a crescut cu 36 de milioane de oameni. Deşi după două mandate nu a mai putut fi ales, politica sa continuă şi se prevede că până în 2016 or să l