Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Steaua lui Rebengiuc, înscrisă în piatră

Publicat in Adevarul, joi 10 februarie 2011 ·

Marele actor, care a aniversat, ieri, 78 de ani, a îngenuncheat, emoţionat, la inaugurarea stelei care-i poartă numele pe „Walk Of Fame“, aleea concepută după faimosul bulevard american. Artistul este ce de-al doilea actor român, după Florin Piersic, care a primit o stea, în Piaţa Timpului din Bucureşti, după modelul celebru din Los Angeles.

„Cel mai tare mă simt torturat de laude", a declarat, ieri, modest ca întotdeauna, actorul Victor Rebengiuc. Artistul era vizibil emoţionat de steaua cu numele său şi mai ales de multitudinea de apropiaţi şi admiratori veniţi să-l felicite la împlinirea celor 78 de ani, printre care Mariana Mihuţ, George Ivaşcu, Margareta Pâslaru. „De la Victor Rebengiuc învăţăm ce înseamnă moralitate şi verticalitate", a spus criticul Marina Constantinescu.

Actorul este cap de afiş în spectacolele „Inimă de câine", „Toţi fiii mei", „Legenda marelui inchizitor" la Teatrul Naţional din Bucureşti, în „Unchiul Vania", „Moartea unui comis-voiajor" sau, recent, „Ivanov", la Teatrul Bulandra. „Este o mare bucurie că-l putem omagia în viaţă pe acest mare actor", a punctat Marina Constantinescu. De altfel, actorul se va afla astăzi într-un turneu la Constanţa, cu spectacolul „Inimă de câine", după Mihail Bulgakov, în regia lui Yuriy Kordonskiy.

Generaţia de aur

Victor Rebengiuc a îngenuncheat, ieri, în faţa stelei unde numele său este inscripţionat cu litere roşii în piatră. „Îi omagiez şi pe Aura Buzescu, Lucia Sturdza Bulandra, Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Piţa toţi regizorii care mi-au dăruit roluri extraordinare şi pe care nu pot să-i uit în asemenea momente", a spus el.

Student la clasa Aurei Buzescu, Rebengiuc a făcut parte dintr-o generaţie de aur, după ce a absolvit în Bucureşti, în 1956, alături de Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Dumitru Rucăreanu, Amza Pel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°