Un avion care transporta 12 pasageri s-a prăbuşit joi pe aeroportul Cork din sudul Irlandei, a anunţat autoritatea irlandeză pentru aviaţie civilă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Avionul, care aparţine companiei ManX 2, a încercat să aterizeze dar nu a reuşit şi s-a prăbuşit când a încercat a doua oară aceeaşi manevră, potrivit sursei citate.
Avionul transporta zece pasageri şi doi membri ai echipajului.
UPDATE: Şase persoane au murit şi alte şase au fost rănite.
Accidentul s-a produs cu puţin timp înainte de ora 10.00 (12.00 ora României), se arată într-un comunicat al aeroportului din Cork, care a fost închis.
Împiedicat de vizibilitatea proastă, avionul, care aparţine companiei ManX2, a încercat să aterizeze o dată dar nu a reuşit şi s-a prăbuşit în timpul unei a doua manevre de acest tip, potrivit Autorităţii irlandeze pentru aviaţie (IAA).
Avionul transporta şase pasageri şi doi membri ai echipajului.
"S-a declanşat un incediu, iar mai multe fragmente au fost proiectate pe pistă şi pe o rază destul de mare din jur", a precizat IAA. Echipele de salvare şi pompierii s-au deplasat imediat la locul incidentului şi un plan de urgenţă a fost declanşat de aeroport.
Un avion care transporta 12 pasageri s-a prăbuşit joi pe aeroportul Cork din sudul Irlandei, a anunţat autoritatea irlandeză pentru aviaţie civilă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Avionul, care aparţine companiei ManX 2, a încercat să aterizeze dar nu a reuşit şi s-a prăbuşit când a încercat a doua oară aceeaşi manevră, potrivit sursei citate.
Avionul transporta zece pasageri şi doi membri ai echipajului.
UPDATE: Şase persoane au murit şi alte şase au fost rănite.
Accidentul s-a produs cu puţin timp înainte de ora 10.00 (12.00 ora României), se arată într-un comunicat al aeroportului din Cork, care a fost închis.
Împiedicat de v