Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rommel Voicu contestă pedeapsa primită

Publicat in GAZETA de SUD, joi 10 februarie 2011 ·

Tânărul doljean condamnat la 16 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea elevului Andrei Goreci şi rănirea lui Cristian Manea, a făcut apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj în speranţa că va primi o pedeapsă mai mică. Şi părţile civile din dosar, părinţii lui Andrei Goreci, dar şi Cristian Manea, au atacat cu apel hotărârea Tribunalului Dolj, cerând o pedeapsă mai mare pentru inculpat.

Pe 7 octombrie, în jurul prânzului, în urma unei altercaţii izbucnite în apropierea Liceului „Tudor Arghezi“ din Craiova, Rommel Voicu, un fost elev al aceluiaşi liceu, i-a înjunghiat cu un cuţit pe Andrei Goreci şi Cristian Manea, ambii elevi în clasa a XI-a. La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, însă medicii nu au mai reuşit să îi salveze viaţa lui Andrei, care fusese lovit de două ori cu cuţitul în inimă. Manea a fost rănit la o mână şi în spate, însă leziunile nu au fost grave.

După ce i-a înjunghiat pe cei doi elevi, Voicu a fugit, însă a fost prins câteva ore mai târziu, iar a doua zi a fost arestat preventiv.

În decembrie, Voicu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat şi port ilegal de armă albă. La jumătatea lunii ianuarie, la primul termen de judecată, Rommel Voicu a fost condamnat în baza Legii micii reforme în justiţie, care prevede că, dacă inculpatul îşi recunoaşte faptele comise înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa poate aplica o pedeapsă redusă cu o treime.

Dacă, în mod normal, Voicu ar fi putut fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea între 15 şi 25 de ani pentru omor calificat, Tribunalul Dolj l-a condamnat la 16 ani şi opt luni de închisoare, deşi avocata inculpatului a insistat ca acesta să primească numai zece ani.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de inculpat, cât şi de părţile civile din dosa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 9 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 13 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 6 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 10 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°