Doi dintre producătorii de materiale de construcţii care activează pe piaţa locală, Duraziv şi Ruukki România, au anunţat afaceri în creştere cu 50%, respectiv 18% pentru anul 2010, după ce în anul 2009 sectorul materialelor de construcţii înregistrase o contracţie de 28%.
Astfel, Duraziv, producătorul de materiale de construcţii controlat de Daniel Guzu, care a fondat şi business-ul de vopseluri Fabryo, a înregistrat anul trecut afaceri de 13,5 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de anul anterior. Avansul a fost susţinut în principal de creşterea vânzărilor de adezivi, de lansarea gamei de vopseluri şi tencuieli, precum şi de majorarea preţurilor profilelor metalice. De asemenea, Guzu a majorat anul trecut numărul de agenţi de vânzări de la 5 persoane la începutul lui 2009 la 17.
Şi pentru anul 2011 Duraziv estimează un avans de cel puţin 25%, în condiţiile în care mizează pe creşterea în continuare a forţei de vânzări şi a eforturilor de distribuţie, dar şi pe o strategie de creare de noi produse.
"De asemenea, am demarat o serie de proiecte de investiţii în producţia de adezivi şi vopsele, al căror rezultat se va vedea mai mult în următorii ani. Lansarea producţiei de vopsele este un alt element cheie pentru dezvoltarea noastră ulterioară", a afirmat Guzu.
De cealaltă parte, producătorul de materiale de construcţii metalice Ruukki România, sucursala grupului finlandez Rautaruukki, a consemnat în 2010 afaceri în creştere cu 18%, până la circa 80,5 milioane de euro, potrivit calculelor ZF care iau în calcul cifra de afaceri a companiei pe 2009 publicată pe Registrul Comerţului, de circa 68,3 milioane de euro. Estimările iniţiale ale Ruukki România vizau un avans de 10% pentru anul precedent.
În condiţiile în care reprezentanţa locală a Rautaruukki se ocupă şi de managementul operaţiunilor din Bulgaria, cifra de afaceri cumulată pe