Trebuie să vă mărturisesc un secret: magicianul de săptămâna aceasta nu mai sunt eu, ci Bunuţi, adică mama mamei mele! De vreo lună, Bunuţi a mea face toate magiile, vrăjitoriile şi farmecele ca să strecoare în mâncarea pe care mi-o pregăteşte fructele goji, fără ca eu să îmi dau seama. Şi a reuşit cu succes, căci până acum două zile nu am aflat. Clătitele, brioşele, pasta de fructe, salatele, supele, chiar şi pâinea pe care mi-a făcut-o la cuptor au avut în ele câteva goji. Ca să nu mai vorbesc de ceiuţul pe care mi-l dădea în fiecare dimineaţă şi care avea un gust nou.
Dar de ce tot chinul bunicii mele? A aflat ea că fructele goji (Lycium Barbarum) sunt fantastice, fortifică sistemul imunitar, protejează ficatul, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, creează în general o stare de bine. Bunuţi a ştiut că eu sunt mai pretenţios (şi căpos!) şi s-a temut să îmi dea să le mănânc pur şi simplu, aşa că a apelat la tot felul de artificii culinare. Ulterior am aflat că e bine să consumi 25 g de fructe, adică aproximativ o lingură de supă plină cu vârf dimineaţa sau chiar la amiază, cu cel puţin 30 de minute înainte de micul dejun sau de prânz.
Marea descoperire
De ziua mea, Bunuţi m-a rugat să o ajut să facă un tort de mere. Dorinţă îndeplinită, căci atunci când vine vorba despre dulciuri, bagheta mea e pregătită. Am spălat merele, ea le-a curăţat şi le-a scos cotorul, după care a venit momentul să umplem fructele cu unt şi... nişte fructe ciudate. Am întrebat-o dacă sunt stafide roşii, şi Bunuţi a început povestea: "Se spune că demult, demult, nişte călugări din Tibet au băut apă dintr-o fântână lângă care creştea un tufiş.
Fructele numite goji cădeau în apă, iar călugării au observat că toţi cei care au băut apă de acolo au trăit mai mult şi au fost mai sănătoşi. De atunci, toţi tibetanii mănâncă goji proaspete, în ceai şi suc sau
