Volumul de versuri "Orice (uverturi&reziduuri)", de Sorin Gherguţ, ce deschide colecţia "Cercul Poeţilor Apăruţi" la editura Pandora M, va fi lansat joi, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti Verona din Capitală. Vor lua cuvântul Mircea Cărtărescu, T.O. Bobe, Magda Mărculescu şi Svetlana Cârstean.
Sorin Gherguţ revine în prim plan cu "Orice (uverturi&reziduuri)", după o pauză de 12 ani. Născut în 1973, Sorin Gherguţ a debutat în volumul colectiv "Tablou de familie" (Editura Leka-Brâncuş, 1995), publicat împreună cu T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu şi Răzvan Rădulescu.
După o altă antologie - "Marfă" (Editura Salut, 1996), în care este prezent alături de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, B.O. Popescu şi Dan Pleşa, câştigă, în noiembrie 1998, Concursul de debut "Aurelian Dumitraşcu". În 1999, a publicat primul său volum de versuri, "Time Out", la Editura Timpul.
Editura Pandora M lansează o nouă colecţie, "Cercul Poeţilor Apăruţi", coordonată de Svetlana Cârstean, manifestându-şi în acest fel convingerea că există un public important pentru cartea de poezie.
Sorin Gherguţ şi Svetlana Cârstean în dialog cu Mihaela Dedeoglu
Volumul de versuri "Orice (uverturi&reziduuri)", de Sorin Gherguţ, ce deschide colecţia "Cercul Poeţilor Apăruţi" la editura Pandora M, va fi lansat joi, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti Verona din Capitală. Vor lua cuvântul Mircea Cărtărescu, T.O. Bobe, Magda Mărculescu şi Svetlana Cârstean.
Sorin Gherguţ revine în prim plan cu "Orice (uverturi&reziduuri)", după o pauză de 12 ani. Născut în 1973, Sorin Gherguţ a debutat în volumul colectiv "Tablou de familie" (Editura Leka-Brâncuş, 1995), publicat împreună cu T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu şi Răzvan Rădulescu.
După o altă antologie - "Marfă" (Editura Salut, 1996), în care este p