Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Tulcea: A învins în lupta cu greutăţile vieţii

Publicat in Adevarul, joi 10 februarie 2011 ·

De cinci decenii se luptă cu diferite probleme de sănătate. Colecţionar, poet, scriitor, cunoscător a peste zece limbi străine, măcineanul Silvian Dobre este acum unul dintre cele mai activi pensionari on line. Are cont pe Facebook, hi5, Netlog, Myspace, Friendster, ID de messenger, adresă de e-mail. Şi încă mai învaţă.

S-a născut pe 5 iunie 1954 la Brăila, după care a trecut graniţa judeţului şi s-a stabilit la Măcin. Nici prin gând nu i-a trecut vreodată să părăsească această localitate în care a crescut în favoarea oraşului natal. Îşi duce viaţa în Măcin, acolo unde se luptă, de cinci decenii, cu diferite probleme de sănătate.

O viaţă de chinuri fizice

A vorbit de abia la cinci ani. A fost diagnosticat cu paralizie infantilă. Nu ţine minte să fi fost vreodată ferit de teribilele probleme de sănătate care i-au marcat întreaga existenţă. În urma unei căzături pe gheaţă de acum 18 ani problemele de sănătate s-au agravat: „Îmi ies umerii din articulaţii. În casă îmi este bine, dar dacă ies trebuie să îşi protejez foarte bine braţele cu nişte cârpe şi este extrem de greu“, spune Silvian Dobre. Are şi osteoporoză, pentru care i s-a impus un regim alimentar special. Are, totuşi, puterea să glumească pe această temă: „Mi-au sus doctorii să mănânc fructe de mare. Cea mai mare problemă este că nu găsesc aici la Măcin. Că altfel nu era nicio problemă să dau zilnic câte 12 lei pe nişte caracatiţă (n.n. - râde). Jumătate din pensia mea se duce pe medicamente. Dacă aş lua şi mâncarea impusă de ei nu aş mai avea bani de nimic“, mai spune Silvian Dobre.

A trecut peste toate greutăţile vieţii cu ajutorul familiei,. „Nu vreţi să ştiţi de câte ori am zis că nu mai rezist, că nu mai pot duce toate, că simt că cedez. M-am rugat, am ieşit la o plimbare şi am luat-o de la capăt. Puterea mea a fost tot timpul de la Dumnezeu“.

O viaţă plină

Colecţioneaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 9 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°