Articolul domnului Matei Visniec despre "bufonul Celine" are meritul sa aduca in atentia opiniei publice din Romania o disputa franceza cu extrem de interesante ramificatii politico-intelectuale. In paranteza fie spus, inteleg intrucatva cenzurarea lui Celine, dar nu inteleg de ce un apostol al violentei ca Frantz Fanon ramane nestingherit pe lista scriitorilor celebrati anul acesta in Franta.
Or, mi se pare mie caFranta da adesea dovada de o anumita miopie complice cand e vorba de scriitori angajati la stanga, si se revolta doar cand este vorba de scriitori de dreapta (uneori justificat, alteori nu). Domnul Visniec intuieste perfect aceasta problema, dat fiind ca isi conclude articolul cu urmatoarele fraze:
"In aceasta logica, intr-adevar, Europa de rasarit ar trebui si ea sa protesteze vehement de fiecare data cind va fi celebrat in Franta un scriitor care a avut simpatii comuniste (incepind cu Jean-Paul Sartre).
Intrucit, nu-i asa, toti intelectalii care au acordat, in Vest, credit moral comunismului au contribuit indirect la imensa drama a comunismului de stat din Est, utopie singeroasa soldata cu moartea a cel putin o suta de milioane de persoane (cifra avansata in Cartea Neagra a Comunismului aparuta de altfel in 1997 chiar in Franta)".
Da, este absolut corect. Europa de Est ar trebui sa reactioneze mai vehement in cazul unui Jean-Paul Sartre, de exemplu.
As vrea asadar sa reiau aici un articol de-al meu mai vechi, scris in urma cu aproape doi ani si publicat in 2010 in revistaApozitiadin Munchen cu ocazia a 30 de ani de la moartea lui Sartre (impliniti anul trecut), dar care in ciuda "vechimii" sale isi pastreaza actualitatea in situatia de fata.
Asadar, de ce au un Celine si un Heidegger viata asa de grea in Franta, dar nu un "mascarici" politico- intelectual ca Sartre? Redau in continuare textul
