Într-o ţară în care succesul este asociat cu apariţia pe sticlă, părinţii dau năvală să-şi facă copiii vedete de televiziune şi film. Academia de Film "Pygmalion" este una din opţiunile părinţilor atunci când se gândesc la viitorul copiilor lor. Un exemplu este chiar cântăreţul Adrian Minune care şi-a înscris fata, în vârstă de 13 ani, la cursurile Academiei.
Asemenea studiourilor Disney care realizează producţii pentru copii, "Pygmalion" vrea să realizeze un produs care să se ridice la nivelul Hannah Montana.
Iulian Dârlău, director, regizor şi producător al Academiei de Film "Pygmalion", este originar din Bacău şi de aproape zece ani face filme pentru copii. Deşi la început organiza cursuri de modeling pentru copii şi a lansat în lumea artistică fete ca Anamaria Cioboată, Iuliana Simionică sau Ioana Deneş care au ajuns modele cunoscute peste hotare, Iulian şi-a dorit să deschidă o şcoală de actorie.
Citeşte şi
Braşov: Andrei Tătar, actor la numai 11 ani (GALERIE FOTO)
Gulliver în Ţara Piticilor
Astfel, a luat naştere în 2002 Academia de Film "Pygmalion" care are încă de la început filiale în aproape toate oraşele mari din ţară.
"Trebuie în primul rând să te gândeşti la satisfacţia pe care i-o dai celui care vine la tine, altfel nu ai cum să progresezi. Când am pus eu bazele acestei şcoli, visul unui copil era să prezinte moda, iar după ce au apărut serialele de televiziune româneşti toţii tinerii voiau să devină actori", povesteşte Iulian despre începuturile proiectului său.
"Copiii trebuie să ştie că actoria nu este o meserie pe care o înveţi în doi-trei ani şi pe urmă te angajezi. Esenţial este să-ţi cultivi talentul jucând în piese de teatru sau seriale TV", explică Iulian.
Selecţia este făcută de actriţa Stela Popescu
Preselecţiile se organizează periodic şi sunt anunţate