Într-un sens primitiv şi senzorial, aş zice că identitatea înseamnă „acasă, confortabil“, completat cu „acasă la noi, altfel decît la voi“. Nu ştiu cît de mult contrazice o astfel de definiţie-fără-pretenţie-de-definiţie opinia specialiştilor, sper măcar să nu-i ofenseze prin caracterul excesiv de ne-ştiinţific. Identitatea regională, cu certitudine, are nevoie de mai multe cuvinte, dintre cele complicate, cu mai multe silabe, cuvinte cu pedigree, care lipsesc din intervenţia ce urmează, bazată doar pe observaţii empirice, dar probabil elocvente prin repetitivitate. Desigur, partea cu „la noi, altfel decît la voi“ cam miroase a judecată făcută la grămadă, după caracteristici de grup, adică tocmai aluatul din care dospeşte incorectitudinea politică. Iar corectitudinea politică e noua religie. Şi de ce n-ar fi? Are tot ce-i trebuie: e morală şi universală (sau incluzivă, ca să folosim un alt cuvînt la modă); are reguli clare; e utilă pentru societate şi individ; dacă i te împotriveşti, eşti afurisit (încă nu se vorbeşte chiar de excomunicare); are propăvăduitori; face prozeliţi. Din Evanghelii ştim că e cel puţin cuviincios (dacă nu chiar de-a dreptul obligatoriu) ca măcar să încerci să te pui în locul celuilalt, să vezi lucrurile (şi) prin ochii lui şi, pentru Dumnezeu, să nu pui etichete! Am ocazia să merg destul de mult prin ţară, „cu treabă“, şi, vrînd-nevrînd, mi-am format nişte reflexe de pregătire a unei plecări, în funcţie de destinaţie, cam aşa cum îţi pregăteşti bagajele în mod diferit pentru 5 zile / vacanţă / ski / decembrie, faţă de 3 zile / conferinţă cu pretenţii / iunie. Privind retrospectiv, probabil că mi-am setat acest mecanism de gîndire chiar de la prima vizită serioasă, cu responsabilităţi, care a fost (voinţa divină!) la Timişoara. Mi-o amintesc foooarte bine! Oameni deosebit de prietenoşi, profesionişti, siguri pe ei, punctuali şi zîmbitori