România are mai multe resurse de petrol şi gaze decât arată estimările oficiale, este convins Stephen Hurley, preşedintele companiei petroliere americane Hunt Oil. Americanii de la Hunt Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere private din lume, şi-au stabilit în România centrul operaţiunilor din Europa şi Orientul Mijlociu şi se pregătesc să exploreze subsolul autohton.
Dacă ne uităm la estimărie oficiale, petrolul şi gazele româneşti vor fi de domeniul istoriei peste 15-20 de ani, iar una dintre cele mai răspândite teorii este că ne vom adânci şi mai mult dependenţa de resursele energetice de import, în special de cele ruseşti.
Citiţi şi România are resurse ascunse de gaze
Granzii petrolului se bat pentru ţiţeiul românesc
În realitate, lucrurile pot sta cu totul altfel, cred americanii de la Hunt Oil, companie cu sediul central în Dallas, Texas, care în urmă cu două zile au anunţat mutarea de la Londra la Bucureşti a biroului de unde coordonează toate operaţiunile din Europa şi Orientul Mijlociu.
„Cu siguranţă în România există mai mult petrol şi gaze decât se estimează. De obicei, când experţii previzionează care sunt rezervele care au mai rămas, se bazează pe resursele dovedite pe baza tehnologiei care a existat până acum. Noi credem că potenţialul este uriaş, din acest motiv am decis să intrăm pe piaţa din România. Parte a modelului nostru de business este să luăm cele mai bune practici şi tehnologii cu care am avut deja succes şi să le aplicăm în alte părţi", a declarat Stephen Hurley, preşedintele Hunt Oil, într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului „Adevărul" în seara în care a avut loc recepţia oficială a reprezentanţei din România.
Model de business
Cu un accent texan care aminteşte de legendarul petrolist J.R. Ewing, Hurley s-a arătat extrem de încântat că discuţia are loc în limba s