Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Clement Negruţ şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PD-L Alba. Îl acuză pe Mircea Hava de fraudarea alegerilor judeţene

Publicat in Alba24, joi 10 februarie 2011 ·

Deputatul Clement Negruţ a anunţat, joi, că şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PD-L Alba. Negruţ a motivat gestul său prin faptul că nu este de acord cu neregulile din cadrul Organizaţiei Judeţene, acuzând conducerea formaţiunii, respectiv pe Mircea Hava şi pe senatorul Alexandru Pereş, de fraudarea ultimelor alegeri judeţene la nivelul partidului, în ceea ce priveşte modalitatea de vot în cazul funcţiei sale şi a celei de secretar general, pentru care a candidat şi viceprimarul de la Sebeş, Adrian Bogdan. Potrivit informaţiilor oferite de Negruţ, înainte de organizarea votării propriu-zise a funcţiilor din partid, erau deja depuse voturi în urnă. Negruţ a precizat că despre aceste nereguli ştia şi preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, chiar dacă despre acesta a spus că nu s-a implicat direct.

Clement Negruţ va rămâne simplu membru PD-L, declarând că nu are emoţii privind eventualitatea unei excluderi a sale din partid. El a amintit lipsa eficienţei comunicării în interiorul organizaţiei judeţene, haosul şi nerespectarea democraţiei şi a voinţei membrilor, menţionând că nu poate să continue să facă parte din conducerea acesteia.

“Rezultatele alegerilor din cadrul Conferinţei Judeţene din 5 februarie dovedesc fără echivoc o serie de manipulări şi incidente, care nu fac cinste unui partid ce se vrea democratic, iar zeci de colegi care au fost, sâmbătă, în Casa de Cultură a Sindicatelor o confirmă, la fel cum o face şi absenţa a peste 150 de delegaţi în ultima parte a alegerilor. Consider că PD-L Alba este într-o criză profundă de identitate, devorându-i tocmai pe cei care au decis ca, în anumite momente de cumpănă, să respecte voinţa electoratului PD-L. Pentru faptul că am fost aproape de alegătorii PD-L şi nu i-am minţit la votarea moţiunii din 2009, partidul care s-a dezis de voinţa propriului electorat a ales să mă sancţioneze. Culme

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°