La Paris, pe Champs Elysees, se află o statuie a generalului De Gaulle, pe soclul căreia stă scris: “Există o legătură de două ori seculară între măreţia Franţei şi libertatea Europei”. Cu siguranţă unul dintre lucrurile pe care românii - experţi în arta supravieţuirii prin fuga din istorie şi plecarea capului - îl pot învăţa de la francezi este tocmai sensul măreţiei.
Ce măreţie este însă în gestul Franţei - rămasă singură, fără aliaţi şi fără argumente - de a recurge la un tertip procedural spre a împiedica intrarea surorii sale francofone, România, în spaţiul Schengen?! În faţa raportului de expertiză atestând că românii îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute de acquis-ul comunitar, reprezentanţii Parisului au cerut timp pentru... lectura documentului. Ei au blocat astfel continuarea procedurii în PE, acolo unde se aşteptau la un vot masiv favorabil României. O atare manevră şicanatorie dezonorează Franţa, arătând că măreţia sa este în eclipsă. Per a contrario, decăderea Franţei induce limitarea libertăţii în Europa (în speţă, libertatea de mişcare). De Gaulle avea dreptate!
Când o femeie se îmbată este un lucru imoral şi nesănătos. Dacă însă, profitând de etilismul său, cineva o violează, incapacitatea femeii de a se apăra nu constituie cauza nefericirii sale, ci numai o circumstanţă favorizantă care, în ceea ce îl priveşte pe violator, este o agravantă. Desigur că România are păcatele sale. Corupţia şi slăbiciunea justiţiei sunt două dintre ele. Aceasta nu scuză însă turpitudinile Franţei. Chiar dacă românii i-au dat preşedintelui Sarkozy laţul cu care să le sugrume aspiraţiile legitime, actul sugrumării rămâne o crimă.
Dacă prin opoziţia sa Franţa ar fi urmărit combaterea corupţiei în România - aşa cum cred naivii care văd aici o ultimă frontieră pe care Occidentul cel bun apără cinstea în România ticăloşită ori cum susţin aceia care îşi u
