Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost semnat contractul pentru montarea a 80 de camere video in oras

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 10 februarie 2011 ·

Contractul, cu finantare europeana, a fost semnat, ieri, la Primaria Suceava, si va demara in aprilie, cu termen de executie de trei luni. Tot ieri a fost semnat contractul pentru executarea Centrul traditiilor populare, care va fi construit in doi ani de zile, langa patinoar. Doua contracte cu finantare europeana au fost semnate, ieri, la Primaria Suceava, primarul Ion Lungu precizand ca este vorba de lucrari prevazute in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) si finantate cu fonduri nerambursabile din Programul Operational Regional (POR). Primul din cele doua contracte la care s-a referit primarul este cel privitor la executia centrului traditiilor populare, ca va fi amenajat langa patinoarul artificial de pe strada Universitatii, pe zona unde este vechea uzina de frig folosita cu ani in urma la producerea ghetii pentru patinoar. Solutia tehnica a fost modificata pentru patinoarul respectiv iar construirea unui nou edificiu destinat traditiilor populare poate fi oportuna dat fiind faptul ca in zona este si Centrul Cultural Bucovina care inglobeaza o veche scoala de arta populara si un centru de conservare si valorificare al traditiilor populare. Potrivit lui Ion Lungu, investitia este in valoare de 4,9 milioane de lei, fara TVA, si va fi realizata de firma locala "Muha". Suma cu care aceasta societate a adjudecat licitatia reprezinta circa 82% din valoarea estimata initial. Primarul a mentionat ca lucrarile vor incepe in aprilie si se vor incheia in doi ani. Ion Lungu a adaugat ca, tot ieri a fost semnat si contractul cu UTI Management din Bucuresti pentru executia unei alte lucrari prevazuta in PIDU si finantata prin POR. Este vorba de un contracte de de 1,9 milioane de lei, fara TVA, ce vizeaza achizitionarea si montarea a 80 de camere de supraveghere in scoli, gradinite, piete si parcuri. Proiectul va demara in aprilie si va fi gata in termen de 3 luni. Sur

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 23 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 2 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 24 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°