Papa Benedict al XVI-lea e pe cale să dea o mână de ajutor,indirectă, celor de la Arsenal, în "războiul" cu Barcelona pentrusferturile Ligii Campionilor! Şi asta pentru că naţionala Spaniei,construită pe scheletul echipei catalane, are stabilită o audienţăla Vatican, cu doar 48 de ore înainte de manşa tur a optimilor,care se dispută miercurea viitoare, pe "Emirates".
Pentru a tranşa dubla cu "extratereştrii" lui Guardiola,"tunarii" lui Wenger au nevoie de orice fel de ajutor. Interesant ecă ar putea primi un mic sprijin chiar din partea SfântuluiPărinte! Care ar putea da peste cap, întâmplător, pregătirilecatalanilor în vederea manşei tur cu Arsenal, de săptămânaviitoare. Cum? Luni, la Vatican, naţionala Spaniei are stabilită oaudienţă la Benedict al XVI-lea. Din lotul Furjei Roja, care atriumfat în vară în Africa de Sud, opt jucători sunt de laBarcelona! Iar asta înseamnă că dacă Xavi&Co vor onorainvitaţia de la Vatican, vor rata sesiunea de antrenamente deluni.
"O sădiscutăm cu federaţia şi cu clubul nostru"
Deocamdată, situaţia e incertă. Nu se ştie încă dacă toţifotbaliştii Barcelonei vor fi prezenţi la Vatican sau dacă doarunii dintre ei vor fi învoiţi de club. Selecţionerul Del Bosque adeclarat că nu poate să oblige pe nimeni să participe la audienţă,dar a sugerat şi că "statutul de campion aduce şi anumiteîndatoriri". "Manşa tur de la Londra cu Arsenal va fifoarte dificilă. O să discutăm cu federaţia şi cu clubul nostru şio să luăm cea mai bună decizie", a comentat SergioBusquets, mijlocaşul echipei catalane şi al Spaniei.
16februarie este data la care se dispută, la Londra,manşa tur a optimilor dintre Arsenal şi FC Barcelona. Returul sejoacă pe 8 martie, la Barcelona
"Papa, omcinstit, s-a rugat pentru Rapid"
Dacă Benedict al XVI‑lea şi-a arătat de multe ori interesul faţă defotbal, fostul Papă, Ioan P