Nouă organizaţii neguvernamentale din Cluj protestează faţă de schimbarea destinaţiei unor spaţii verzi din oraş. Asociaţiile semnatare au sesizat primăria că în proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG), mai multe spaţii verzi vor putea deveni spaţii pentru construcţii.
Printre semnatarele sesizării se află Clubul de Cicloturism Napoca, dar şi Fundaţia Părinţi Clujeni. În document sunt amintite patru astfel de spaţii care în proiectul noului PUG figurează cu alt regim decât cel de spaţiu verde.
Unul dintre acestea este spaţiul verde din apropierea supermarketului Profi din cartierul Zorilor, trecut în noul PUG, aflat în dezbaterea publică locală, ca „zonă mixtă cu regim de construire deschis, adiacentă principalelor artere de trafic“. „Propunerea noastră este ca acest spaţiu verde să fie amenajat ca parc, cu implicarea membrilor comunităţii, dând astfel posibilitatea locuitorilor din cartierul Zorilor de a se bucura de singurul parc care ar putea să deservească acest cartier“, au scris asociaţiiile în sesizare.
Un alt loc la care se face referire este spaţiul verde de pe strada Slănic, unde există locuri de joacă amenajate, dar care în noul PUG este trecut ca „subzonă de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate situate în afara zonei centrale. Militanţii pentru păstrarea destinaţiei acestor spaţii verzi cer extinderea şi îmbunătăţirea locului de joacă, în urma consultării cu părinţii şi copiii din zonă.
Mesajul lor este acela de nemulţumire că nu au fost consultaţi cu privire la aceste spaţii, deşi, potrivit legii, toţi cei afectaţi de distrugerea unui spaţiu verde. „Toate aşa-zisele dezbateri publice pe care le-a organizat primăria au fost nişte consultări de formă, anunţate foarte din scurt şi puse la ore imposibile pentru cei care muncesc şi nu pot ajunge la ora respecitvă de la serviciu