Foamea mare îi determină pe anumiţi indivizi să nu recicleze doar fierul vechi, ci şi pe cel „nou”. Patru localnici din Cristian preferau să spargă casele neterminate, în locul celor amenajate şi locuite. În loc de bijuterii, ei furau cărămizi, fier-beton, scule de construcţii şi tot ce prindeau pe şantier. După mai multe sesizări primite de la doi păgubiţi, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Prejudiciul creat de spărgătorii de case în construcţie se ridică la 18 milioane de lei vechi, însă a fost recuperat în proporţie de 90%. Cei patru bărbaţi implicaţi sunt cercetaţi în stare de libertate sub acuzaţia de furt calificat, iar poliţiştii urmează să stabilească întreaga activitate infracţională întreprinsă de cei patru.
Preferinţă pentru casele nelocuite avea şi un tânăr de 20 de ani. Băiatul din Râşnov este bănuit de poliţişti că a spart o casă de vacanţă din oraş. În urmă cu aproape o lună, din vilă s-au furat un televizor, un DVD player, alimente şi băuturi. Prejudiciul, în valoare de 25 de milioane de lei vechi, a fost recuperate în proporţie de 80%. Suspectul a fost reţinut şi va fi prezentat astăzi, instanţei cu propunere de arestare preventivă. Codul Penal prevede, pentru infracţiunea de furt calificat, o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 şi 15 ani. Foamea mare îi determină pe anumiţi indivizi să nu recicleze doar fierul vechi, ci şi pe cel „nou”. Patru localnici din Cristian preferau să spargă casele neterminate, în locul celor amenajate şi locuite. În loc de bijuterii, ei furau cărămizi, fier-beton, scule de construcţii şi tot ce prindeau pe şantier. După mai multe sesizări primite de la doi păgubiţi, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Prejudiciul creat de spărgătorii de case în construcţie se ridică la 18 milioan