Deficitul comercial s-a contractat cu aproape 5% anul trecut, la 39,8 miliarde de lei, în condiţiile în care exporturile au crescut cu un ritm mai accelerat decât importurile, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, deficitul comercial a urmat trendul de scădere care a început în anul 2009, odată cu creşterea impactului crizei economice internaţionale în România. În 2009, anul în care economia a scăzut cu 7,1%, deficitul comercial a înregistrat cea mai abruptă scădere, de 52% comparativ cu anul anterior.
Deficitul comercial, care se calculează ca diferenţă dintre valoarea exporturilor de bunuri din ţară şi a importurilor, a fost în 2010 cu 2,02 miliarde de lei (409 milioane euro) mai mic decât cel înregistrat în anul anterior.
În acest context, exporturile realizate anul trecut au urcat cu 27,3%, la 156,97 miliarde de lei (37,25 miliarde euro), iar importurile au avut un avans mai temperat, de 19,1%, la 196,78 miliarde de lei (46,71 miliarde euro).
Cea mai mare parte a comerţului realizat de România anul trecut s-a realizat cu Uniunea Europeană. Astfel, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 113,28 miliarde de lei (26,87 miliarde euro) la expedieri şi de 142,62 miliarde de lei (33,83 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi, respectiv 72,5% din total importuri.
De asemenea, cele mai multe tranzacţii comerciale au fost efectuate anul trecut cu maşini şi echipamente de transport (42,4% la export şi 35,3% la import), urmate de alte produse manufacturate (33,3% la export şi 30,9% la import).
Deficitul comercial s-a contractat cu aproape 5% anul trecut, la 39,8 miliarde de lei, în condiţiile în care exporturile au crescut cu un ritm mai accelerat decât importurile, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, deficitul comercial a u