Ce s-ar face cronicarii fără programele de sală – zise, în limbaj de specialitate şi mai cu fasoane, caiete-program – pe care le scot teatrele (mai exact, secretariatele literare din teatre) odată cu premierele şi unde, pe lîngă distribuţie, se găsesc de regulă o sumă de amănunte referitoare la autor, piesă, regizor etc.? Mi-am pus această întrebare mai deunăzi, cînd, plecînd de la un spectacol fără preţiosul instrument, m-am pomenit că nu ştiu de unde să „apuc“ textul (era o premieră pe ţară), ca să nu mai vorbim de dramaturg, total necunoscut pe meleagurile noastre. Şi m-am pomenit totodată năpădită de un sentiment complex şi contradictoriu, ca persoană care s-a aflat succesiv (şi, uneori, simultan) în situaţia de a fi elaborat şi, respectiv, beneficiat de simpaticele broşurele burduşite cu informaţii; un sentiment în care intra şi mîndrie, şi umilinţă, şi invidie, şi parapon, şi recunoştinţă... Toate la un loc. Şi cînd te gîndeşti că „marele public“ habar nu are, îndeobşte, că o persoană numită în statul de funcţii secretar (sau referent) literar munceşte din greu ca să adune, să „coafeze“ şi să pună în pagină acele informaţii, pe care ni se pare atît de firesc să le primim...

DE ACELASI AUTOR Un adjectiv complicat Realităţi de palmares Se topea gheaţa pe Neva Într-o seară de aprilie Nu ştiu ce scrie sau ce va scrie în caietul-program al spectacolului Viaţa e vis de la Teatrul Odeon, pentru că, atunci cînd am văzut acest spectacol (sînt vreo zece zile), el, caietul, încă nu apăruse. Spre a nu-şi lăsa, totuşi, spectatorii „în ceaţă“, harnicul secretariat literar de la Odeon răspîndise în foaier o mulţime de „fluturaşi“ din care interesaţii puteau afla că textul spectacolului este „după Calderón de la Barca“, iar nu de Calderón, că regia îi aparţine lui Dragoş Galgoţiu, iar costumele – Doinei Levintza, şi că în spectacol joacă... mă rog, cine joacă, în f