Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surprins într-o maşină furată! Ghionea, transfer la POLIţie

Publicat in Pro Sport, joi 10 februarie 2011 ·

Fundaşul de 31 de ani şi-a încheiat conturile cu FC Rostov şi avenit pe Bega liber de contract. Ziua de ieri n-a fost însă unafericită pentru fostul căpitan al Stelei, acesta petrecându-şiseara la IJP Ilfov, acolo unde a dat declaraţii referitoare lamodul în care a achiziţionat autoturismul furat.

Contractul fundaşului e valabil până în vară, dar clubul alb-violetare opţiune de prelungire pentru doi ani. Ghionea va primi, până lafinele sezonului, 10.000 de euro pe lună. "Mă bucur că am semnat cuPoli şi că lucrurile s-au rezolvat atât de repede. Sper săîndeplinim împreună obiectivele clubului: cucerirea titlului şiparticiparea în Champions League", a declarat Ghionea pentrusite-ul oficial al lui Poli. "Nu l-am întrebat niciodată dacă areşi alte oferte, discuţiile au durat 30 de minute. L-am convins cuun salariu normal pentru România, cu mult mai mic faţă de ce încasael la FC Rostov, ţinând cont şi de primele astronomice care sedădeau în Rusia", a explicat Daniel Stanciu, în direct la Sport.ro,modul în care au decurs negocierile. În acest moment, pentru douălocuri în centrul defensivei lui Poli se luptă Ghionea, Luchin,Cisovsky, Burcă şi Scutaru. Şefii Timişoarei încearcă să îiîmprumute pe Mera şi Krejci până la vară undeva unde ar avea şansede a deveni titulari.

"E un jucător deobiectiv"

Preşedintele lui Poli spune că experienţa fundaşului a fost lucruldeterminant în alegerea făcută de gruparea bănăţeană. "E un jucătorde obiectiv, cu un bagaj mare, cu experienţă în cupele europene, şisperăm că ne vom putea baza pe el şi din toamnă, în cupele europeneşi în campionatul viitor", a declarat Marian Iancu despreGhionea.

Prins de Poliţie într-un Audifurat

Până să apuce să se lupte pentru un post de titular în echipa luiUhrin, Sorin Ghionea are de rezolvat probleme mai grave.Fotbalistul a fost oprit de Poliţia rutieră ieri-seară

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°