Militarii speră ca gestul lor să fie urmat şi de alte persoane.
În cursul zilei de azi, pompierii suceveni au dat un exemplu de solidaritate demn de urmat, donând sânge, la Centrul Judeţean de Transfuzii Suceava.
„Înţelegând să salveze viaţa semenilor şi cu propriul sânge, astăzi, mai multe cadre ale ISU, în frunte cu inspectorul şef, colonelul Ion Burlui, s-au prezentat la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge“, a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Acesta a adăugat că acţiunea benevolă a militarilor are drept scop acoperirea stocului de sânge necesar pentru bolnavii care au nevoie de transfuzii în intervenţiile chirurgicale sau în urma accidentelor, mai ales cele rutiere.
Militarii speră ca gestul lor să fie urmat şi de alte persoane, astfel încât pacienţii din spitalele sucevene să primească ajutorul de care au nevoie în timp util.
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au făcut o adevărată tradiţie din participarea la asemenea acţiuni, care, după cum spun ei, vor avea continuitate pe parcursul întregului an.