Andrei Hrebenciuc
Iluzia
Erou şi antierou în crizele economice
Editura Corint
Autorul analizează societatea actuală din perspectiva crizelor economice prin care, periodic, a trecut aceasta, încercând să găsească "vinovaţii" care au declanşat perioadele de recesiune prin care a trecut şi trece omenirea.
De la criza bulbilor de lalea, la cea din anii'30şi la criza actuală, situaţii aparent imprevizibile şi nesesizabile pe piaţa economică au dus la prăbuşiri spectaculoase ale indicilor de bursă. Iluzia bogăţiei care i-a sedus pe mulţi investitori a generat o continuă creştere economică - în viziunea autorului -, eroul crizelor, a transformat piaţa financiară într-un colos distructiv, un real antierou capabil să aducă haos şi incertitudine în sistem.
În finalul cărţii, autorul pledează pentru necesitatea ca ştiinţele economice să traseze mai responsabil - prin studiile întreprinse - direcţiile de urmat, pentru ca oamenii să nu se mai lase seduşi de tendinţele pieţelor financiare.
Cartea se adresează unui public nespecializat, dar interesat de aspecte ce compun mecanismele vieţii economice financiare.
Andrei Hrebenciuc este în prezent preparator universitar, doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde predă microeconomie, macroeconomie şi economie europeană. Cu o experienţă bogată de cercetare în funcţionarea politicilor economice la nivel european şi în abordările internaţionale asupra teoriilor de creştere economică sustenabilă, face momentan parte din echipa de management al unui proiect de anvergură cu finanţare europeană, din domeniul universitar.
Cuvânt înainte de prof. univ. dr. Moisa Altar.
Studiul crizelor anterioare sau simpla observaţie nu modifică nimic din comportamentul nostru.
Teoriile economice au trasat direcţia socie