Editura Valea Verde a organizat, pe 31 ianuarie 2011, la sala Radio Sighet din Sighetul Marmaţiei, prima ediţie din seria de evenimente culturale "Dialogul Artelor".
Evenimentul a constat în lansarea volumului "Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici" semnat de catre Ovidiu Pecican, în vernisarea expoziţiei de fotografie semnată Amalia Lumei Pecican, în vernisarea expoziţiei de sculptură Ion Bledea şi într-un moment muzical cu tânăra violonistă Raluca Michnea, care a intepretat "Balada" lui Ciprian Porumbescu.
Cartea lui Ovidiu Pecican este, cum spune şi titlul, una de polemici. "Între respingeri şi puneri la punct, duelurile culturale din acest volum acoperă două decenii de viaţă şi răspund provocărilor unei vieţi publice în care lansarea unei problematici în dezbaterea publică înseamnă prea adeseori scandal şi ţipete. Chemări la ordine, trageri la răspundere sau deziluzii mărturisite, ele mărturisesc dezamăgire, dar nu şi resemnare. Autorul discută doar cu cei socotiţi parteneri demni de o abordare politicoasă şi raţională. Fiindcă, dacă argumentaţia implică un anumit nivel al discuţiei, la care nu toată lumea are acces, politeţea rămâne o condiţie sine qua non a exerciţiului civic şi a respiraţiei culturale."
Expoziţia rămâne deschisă la Sighetul Marmaţiei până pe 14 februarie, intre orele 10-16.
Urmatoarea ediţie a "Dialogului Artelor" a fost anunţată pentru 28 februarie, când Editura Valea Verde, în parteneriat cu Radio Sighet, va oferi o nouă apariţie editorială - un roman semnat Doru Dăncuş.
Editura Valea Verde a organizat, pe 31 ianuarie 2011, la sala Radio Sighet din Sighetul Marmaţiei, prima ediţie din seria de evenimente culturale "Dialogul Artelor".
Evenimentul a constat în lansarea volumului "Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici" semnat de catre Ovid