Era clar încă din seara discursului televizat că Mubarak își trăiește ultimele ore (maxim zile) ca președinte, dar regimul îi va supraviețui, cel mai probabil. Din fericire. La Cairo nu se va instala degringolada totală, așa cum nu se poate instala nici o democrație în sensul pe care i-l dăm în Vest.

Discursul lui Hosni Mubarak și scenele care au urmat pe străzile din Cairo trebuie să fi dat multor privitori români o senzație de deja-vu, amintind de momente aproape identice din București, decembrie 1989. “Agenturili străine”… 100 de lei în plus… încercarea disperată a unui patriarh “îmbătrânit în rele” de a se agăța de putere… mulțimea din piața Tahrir, mai revoltată cu fiecare cuvânt al dictatorului… marșul asupra televiziunii de stat, care este posibil să se repete astăzi.

Ca și Ceaușescu, Mubarak a făcut greșeala fundamentală de a-și imagina că o mulțime furioasă mai poate fi ținută în loc, sau întoarsă din drum. Sau încearcă doar să câștige timp, să-și asigure o retragere în termeni cât mai convenabili pentru el și să dea propriilor susținători senzația că încă mai stabilește el regulile. Cert este că, dacă până aseară, mai multe opțiuni rămâneau deschise, din momentul zero al discursului lui Mubarak logica revoluției din Cairo nu poate fi, în linii mari, decât aceeași cu cea de acum 21 de ani din București.

Mulțimea va “asedia” probabil Palatul Prezidențial, posibil televiziunea și alte instituții strategice. Cale de mijloc nu mai există, pentru toți protestarii va fi totul sau nimic. Decizia aparține, în acest caz, armatei, pentru care pasivitatea nu este o opțiune, întrucât ar risca să piardă controlul și relevanța.

Citeşte şi: Liderul egiptenilor din Moldova: „Poporul nu va mai accepta o conducere militară după plecarea lui Mubarak“ Posibila fugă a lui Mubarak la Sharm-el-Sheik nu face decât să se înscrie pe aceeași linie a amânării m