ON-LINE

Revin după o incursiune mai lungă prin lumea muzicală a cetăţii Timişoarei şi a împrejurimilor ei, la cutiile de pantofi cu fişele doamnei Deleanu de la Biblioteca Academiei, filiala locală, pe marginea presei oraşului din urmă cu două veacuri şi mai bine.

Ceea ce ne interesează în articolele care vor urma va fi o lume puţin cunoscută: aceea a meseriilor, a negustorilor, a calfelor, a breslelor. O civilizaţie industrială care a interesat mai puţin în dimensiunea ei culturală şi de mentalitate publică, în cercetările de sociologie culturală, de antropologie urbană, de istorie a ideilor şi în dezbaterile despre moştenirile patrimoniale. Voi încerca să evoc lumea meşterilor bănăţeni şi cu mijloacele prozei prin care pot ilustra mai lesnicios felul în care această tradiţie a măistoriei şi a industriei, a negoţului şi a organizaţiilor subsecvente tradiţionale a lăsat urme în lumea din jur. O lume care piere, cred că a şi pierit deja! A mai rămas patrimoniul industrial. În Timişoara am luptat să salvăm cîteva din aceste moşteniri. Împreună cu cîţiva amici scriitori, istorici şi arhitecţi, am încercat să apărăm Abatorului orăşenesc lăsat fără acoperiş de noul său proprietar Ion Ţiriac. Reţeta este aceeaşi ca şi în cazul altor crime patrimoniale similare: distrugerea acoperişului pentru ruinarea totală a clădirii prin intemperii.

Datorită protestelor publice din urmă cu doi ani, cînd am pichetat porţile Abatorului, noii proprietari au binevoit să repare acoperişul şi să protejeze cu „hîrtie gudronată“ (sic!) grupurile statuare de la intrare. Amintesc că această frumoasă clădire industrială este opera lui Szekely Laszlo, unul dintre arhitecţii apreciaţi ai Kakaniei bănăţeane de la începutul secolului al XX-lea.

Despre valoarea construcţiei există o sugestivă prezentare pe un portal intitulat

e-Patrimonium Timis