Mubarak a demisionat. Regimul său rămâne pe loc. Bătălia pentru putere continuă. La Cairo, la Washington, şi în Orientul Mijlociu sforile se trag cu mai multă putere. Agenţia de ştiri Debka, apropiată serviciilor secrete israeliene, trece în revistă scenarile pe care SUA le pregăteşte pentru Egipt.

Cele două săptămâni de revoltă au acumulat tensiuni şi violenţă şi au ajuns la apogeu pe 8 februarie, tocmai când părea că lucrurile tind să se liniştească. Focul s-a întins din marile oraşe egiptene în toată ţara, de la oazele vestice din deşert, lângă frontiera cu Libia, până la El Arish în nordul Sinaiului. Marile oraşe industriale, inclusiv Mahalla-el-Kebir şi Helouan, centre ale industriei militare şi de oţel au fost şi ele cuprinse de răzmeriţă, pentru prima dată.

Intrarea demonstraţiilor în a treia săptămână a marcat o schimbare: printre revoltele populare au apărut semne de organizare politică şi “comitete revoluţionare” cu veleităţi de conducere au răsărit ca ciupercile după ploaie.

Joi, 9, şi vineri, 10 februarie, “comitetele revoluţionare” şi grevele s-au răspândit cu repeziciune, cerând concedierea directorilor statului şi paralizând sectoare întregi ale economiei.

Violenţa s-a suprapus peste protestele de stradă după ce 17.000 de puşcăriaşi periculoşi au evadat (unele evadări organizate chiar de forţele ministerului de Interne) şi au inflamat şi mulţimile.

Lozincile au devenit mai brutale, cerând ca Mubarak să fie spânzurat, “familia sa criminală” – inclusiv soţia preşedintelui Susan şi copiii Gemal şi Alla – să fie arestată, bunurile confiscate şi cu toţii să fie judecaţi pentru crimele comise vreme de 30 de ani.

Cu toată simpatia faţă de suferinţele poporului egiptean, observatori avizaţi au declarat Agenţiei Debka că nu pot fi siguri că revolta a fost expresia spontană a nemulţumirilor populare, pentru că cele