Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi seara, postul public de televiziune, că "ambiţia sa" nu este aceea de a fi preşedinte interimar al ţării, în ipoteza unei suspendări din funcţie a actualului şef al statului, Traian Băsescu.
"Eu am câştigat alegerile prezidenţiale, cred eu, şi dacă îmi doresc ceva este să fiu 5 ani la Cotroceni, nu o lună sau patru luni. Deci, nu ăsta este obiectivul meu în viaţă. (...) Sunt încă tânăr şi mă simt destul de viguros. Ambiţia mea nu este să mă duc interimar la Cotroceni o lună sau trei luni, vreau să-i conving pe colegii mei de partid şi opinia publică românească că am în continuare un cuvânt de spus, că am învăţat şi din greşeli şi cred că în acest moment voi putea, în limita posibilului, să ajut această ţară să meargă pe drumul cel bun", a afirmat Geoană, citat de AGERPRES, întrebat de unele speculaţii apărute în presă potrivit cărora, după o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, va demite Guvernul şi va nominaliza un premier al noii majorităţi.
În ceea ce priveşte ideea suspendării şefului statului şi data avansată în acest sens de preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, 25 martie, Mircea Geoană a precizat că, din punctul său de vedere, "la modul realist şi la modul concret, toată lumea trebuie să se pregătească de alegerile din 2012".
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi seara, postul public de televiziune, că "ambiţia sa" nu este aceea de a fi preşedinte interimar al ţării, în ipoteza unei suspendări din funcţie a actualului şef al statului, Traian Băsescu.
"Eu am câştigat alegerile prezidenţiale, cred eu, şi dacă îmi doresc ceva este să fiu 5 ani la Cotroceni, nu o lună sau patru luni. Deci, nu ăsta este obiectivul meu în viaţă. (...) Sunt încă tânăr şi mă simt destul de viguros. Ambiţia mea nu este să mă duc interimar la Cotroceni o lună sau trei