Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O biserică veche de 200 de ani va fi pusă la pământ

Publicat in Adevarul, vineri 11 februarie 2011 ·

Primăria Capitalei a autorizat dărâmarea bisericii „Sfântul Nicolae Bărbătescu Vechi“, din sectorul 5 al Capitalei, care datează din anul 1820. În locul ei va fi ridicată altă biserică.

Enoriaşii speră însă ca vechea biserică să rămână în picioare iar cea nouă să se construiască pe terenul alăturat.

Aflată în coasta mall-ului Liberty Centrer, bisericuţa cu ziduri crăpate şi pictura înnegrită de vreme adăposteşte încă, la zi de sărbătoare, o mână de enoriaşi care vin să se roage.

Zidurile din cărămidă ale lăcaşului au fost ridicate la începutul secolului XIX, iar numele l-a împrumutat de la familia boierească Bărbăteşti, tot ea dând şi numele cartierului. Biserica a mai fost reparată în anul 1985, iar în anii 1966-1967 s-a restaurat pictura, catapeteasma şi s-a refăcut o parte din tencuială.

Luna trecută, consilierii generali au aprobat un Plan Urbanistic Zonal care prevede construirea unei noi bisericii pe amplasamentul celei actuale. „Se puteau găsi alte metode de a conserva biserica chiar dacă ea nu este clasată ca monument istoric.

Biserica Sfâtul Gheorghe – Capra de exemplu a fost extinsă şi se păstrează foarte frumos sau Biserica Şerban Vodă unde s-a făcut o anvelopare a vechii construcţii“, este de părere Dan Ionescu, specialist în monumente istorice. Enoriaşii ştiu însă din auzite că biserica nu va fi dărâmată, iar noul lăcaş va fi contruit lângă actualul.

Monumente istorice vandalizate

Nici monumentele istorice nu se bucură de mai multă atenţie din partea autorităţilor. În urmă cu două zile Poliţia a identificat mai multe persoane care vandalizau monumentul istoric din Bulevardul Regina Maria nr.88.

„A doua zi am trecut eu pe acolo şi am văzut alţi oameni pe acoperiş”, povestşte Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”. El mai spune că şi casa de patrimoniu din s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 14 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°