Ieri, într-o acţiune fără precedent, magistraţii francezi şi-au manifestat revolta faţă de acuzaţiile care li se aduc de către preşedintele Sarkozy.
Criza dintre lumea juridică şi Nicolas Sarkozy este profundă şi veche, dar declaraţiile preşedintelui privind greşelile magistraţilor în afacerea Letiţia (o tânără de 18 ani asasinată la 18 ianuarie în estul Franţei) şi cererea de sancţiuni au umplut paharul, lansând mişcarea de protest. În faţa poliţiştilor din Orleans, la 3 februarie, Sarkozy a intervenit public, pentru a treia oară în opt zile, făcând aprecieri în abominabilul asasinat al tinerei. A promis sancţiuni pentru „erori" şi „disfuncţionalităţi" la originea cărora, potrivit opiniei sale, s-ar afla punerea în libertate a presupusului ucigaş al Letiţiei. Suspectul acestei crime sordide este un delincvent recidivist, dar magistraţii nu au suportat acuzaţiile care le-au fost aduse înainte de a fi cunoscute rezultatele anchetei, aflată în curs, şi au considerat că preşedintele a decis dinainte că „justiţia este presupus vinovată".
Aproape toate tribunalele şi curţile de apel au decis amânarea audienţelor care nu sunt urgente, mişcarea de frondă culminând joi. Protestul are susţinerea majorităţii francezilor - 65%, potrivit sondajelor. Cu toate că ministrul Justiţiei, Michele Mercier a încercat să atenueze lucrurile, asigurând că preşedintele nu a pus în cauză magistraţii „în globalitate", pentru judecători a fost picătura care a umplut paharul. Acest ultim atac intervine în urma unui şir de alte critici ale lui Sarkozy faţă de judecători, acuzaţi de lipsă de severitate cu ocazia unor fapte diverse.
Judecătorul antitero Marc Trevidic estima că Sarkozy este un „multirecidivist" în atacurile contra magistraţilor, iar politica sa în materie de justiţie nu este decât o păcăleală. Magistraţii denunţă lipsa mijloacelor de care dispun - bugetul francez