Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săracu` Bogatu Fostul vameş transformat în director, judecat la Bucureşti

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 februarie 2011 ·

Directorul portuar Eugen Bogatu va fi adus în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, acuzat fiind de DNA de fapte de corupţie

Este oficial: directorul portuar Eugen Bogatu va fi judecat de Tribunalul Bucureşti. Având de optat între trei instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti, cel de la Caraş-Severin şi cel de la Constanţa, procurorii DNA au rămas în cele din urmă la prima variantă. Aşa cum am arătat în ediţia anterioară, potrivit unor surse, variantele Constanţa sau Caraş-Severin ar fi fost mai puţin pe placul anchetatorilor, dată fiind presupusa influenţă pe care fie Eugen Bogatu, fie Said Baaklini ar fi avut-o la respectivele instanţe. În aceste condiţii, se pare că DNA-ul a optat pentru cea mai sigură variantă, Tribunalul Bucureşti. Foarte interesant, rechizitoriul prin care Bogatu a fost dat pe mâna justiţiei s-a transformat într-un vis văzut cu ochii pentru senatorul PDL Mircea Banias.

Pus sub urmărire penală de pe data de 17 decembrie 2010 pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, politicianul a fost scos de sub urmărirea penală prin actul care-l incrimina pe Bogatu. Astfel, după cum arată procurorii anticorupţie, "faţă de învinuitul Banias Mircea Marius s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului". "Din probele administrate în cauză, a rezultat că indiciile care au existat iniţial cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionate au fost clarificate pe măsura aprofundării mijloacelor de probă, în sensul că afirmaţiile făcute de învinuit reprezentau de fapt simple opinii ale acestuia şi nu constituiau, în vreun fel, forme de intervenţie în favoarea inculpatului Sadi Baaklini", au explicat anchetatorii. Mai puţin iubit de soartă, directorul portuar Eugen Bogatu va compărea în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, acuzat fiind de DNA de favorizarea infractorulu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 22 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 22 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 37 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°