● Yes, we can too. („Da, şi noi putem.“) De departe cel mai bun slogan afişat la protestele de la Cairo. Pastişă după sloganul lui Obama Yes, we can. Nu prea ai ce să răspunzi la aşa ceva.
● Enervant cinismul omniprezent în comentariile din România. Sîntem la curent cu toate conspiraţiile, ştim cine şi cum a organizat evenimentele din Egipt. Ne este foarte clar că asistăm la a) un complot american; b) un complot antiamerican; c) începutul unei revoluţii islamiste; d) implementarea unui plan neoconservator de stopare a islamismului. Pe scurt, ne uităm la televizor şi ştim sigur că ce vedem acolo nu e ce pare a fi. Şi mai enervantă tendinţa românilor educaţi şi informaţi care ştiu ei sigur, dar sigur-sigur, că egiptenii şi arabii, în general, nu sînt pregătiţi pentru democraţie. Vai, ce ne place să spunem asta! Acum 20 de ani, despre noi se spunea că nu sîntem pregătiţi pentru democraţie, acum adorăm să spunem asta despre alţii. Ne face să ne simţim bine. E şi asta o formă de provincialism: să fii convins că ai prins ultimul vagon al istoriei şi cei rămaşi în urmă chiar nu mai au nici o şansă.
● Frăţia Musulmană e cel mai la modă mister. La HARDtalk de pe BBC, un lider al organizaţiei spune că lumea nu are de ce să se teamă de ei, nu vor decît libertate şi democraţie. Un altul spune, şi e preluat de toate agenţiile de presă, că a venit vremea califatului islamic. În funcţie de cum vezi situaţia de acolo, tinzi să îl crezi ba pe unul, ba pe altul. Bineînţeles, dat fiind ce am scris în paragraful anterior, comentatorii români sînt prăpăstioşi şi îl cred pe cel de-a doilea.
● Fareed Zakaria îl are invitat la CNN pe Mohamed ElBaradei – fostul şef al Agenţiei pentru Energie Atomică, ajuns erou în lumea arabă pentru că s-a confruntat cu Bush cînd cu invazia Irakului, întors acasă cu gînduri de intrat în politică, controlat sever de regim, ajuns lider a
