Artistul a vernisat zilele acestea prima sa expoziţie de pictură la Târgovişte. Nu a reuşit însă să dezvăluie publicului prozele sale, fiindcă nu are bani să le publice.

Adoptat de Târgovişte, prin propria-i voinţă. Aici, şi-a găsit liniştea, spaţiul creativ, profunzimea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Constantin Popescu s-a urcat în Turnul Chindiei şi, aşa cum spune legenda, a simţit o atracţie nevăzută pentru aceste locuri. Constantin şi-a petrecut copilăria în Bucureşti, pe o stradă cu rezonanţă – Mihai Eminescu.

„Am fost legat strâns de «Micul Paris», de străzile de altădată. Părinţii mei au fost nişte oameni boemi. Simpli, dar iubitori de frumos. Mi-au lăsat ca amintire o mare doză de bun simţ. Acum, este aproape ca un handicap acest lucru”, spune Popescu.

Lectura ore în şir în cireşul din grădina casei

Scrie din şcoala primară. La început, a cochetat cu poezia. Apoi, s-a cufundat în proză. Citea mult. „Aveam o curte largă, cu câţiva cireşi. Urcam ca o maimuţă în pom, unde stăteam ore în şir şi lecturam. Evident, mâncam şi cireşe”, îşi aminteşte Constantin Popescu.

A avut o aplecare aparte spre limbile străine, spre literatură. Profesorii l-au îndrumat să studieze filologia, dar părinţii şi-au dorit ca feciorul lor să aibe o meserie sigură. Aşa a ajuns Constantin la un liceu industrial. S-a specializat în electronică, dar tot nu a uitat de poezie.

„În liceu, am participat la câteva concursuri literare, apoi am abandonat poezia. Nu am avut încredere în forţa mea, ca poet. În momentul de faţă, scriu proză. Îmi place mai mult. Pun pe hârtie povestiri. Am multe lucrări în stadiul de manuscris, dar nu am bani ca să le public. Am şi un roman, de întindere mai mică. Se intitulează «12 nopţi». A fost publicat virtual la Editura Semănătorul. Este povestea unui om care-şi trăieşte destinul prin intermediul visului”, afirm