Praga, 14 septembrie 1969.

Hradul este sus, se vede bine din colţul pe care strada Kaprova îl face cu strada Radnice şi unde pe muchia zidului unei case se află o placă memorială, oglinda de metal concavă purtând pe ea încrustat motivul labirintului, iar deasupra masca de aur – profilul de himeră al profetului terorii moderne, al lui Franz Kafka...

Dacă întinzi mâinile într-un unghi de 45 de grade cu axa chipului tău îndreptat spre axa Himerei, în stânga ei, la capătul străzii, urcând colina, se vede Castelul, în dreapta un anticariat şi Catedrala Tin, unde este înmormântat Tycho Brache, astronomul căruia i-a plesnit vezica la un prânz cu împăratul Rudolf...

Noaptea, în cornişele faţadei Catedralei luminate de reflectoare se agită cu fâlfâielile lor argintii porumbeii Pieţei.

Cele şapte măciulii înalte de pe turnurile de calcar înnegrit ard pe cer ca nişte stele fatidice.

Alături se află clădirea în care tatăl lui Kafka îşi exercita negoţul său de textile...

Şi ideea mea, năstruşnică, de a întreba dacă există, notat la muzeul literaturii cehe, vreunul din itinerariile zilnice ale lui Kafka, să-l parcurg eu însumi cu piciorul...

Au fost ridicări de umeri...

Era în subconştientul meu ceva din pornirea de a reconstitui o crimă, asupra căreia omenirea mai reflectează încă...

Apoi, am înţeles că tragedia se afla de fapt în conştiinţă şi că locurile cel mult contribuie la fixarea ei în timp şi spaţiu – frica existând în cuget, nu în lucruri...

Voi merge totuşi în cele din urmă să văd mormântul lui Kafka.

Nici un moment nu m-am gândit să duc flori... Abia acum, scriind aceste note, mă gândesc că, totuşi, ar fi trebuit să-i pun o floare pe mormânt...

Deşi ştiu că este fals în momentul acesta; după odiseea căutării mormântului şi după modul cum l-am zărit întâia oară...

Sunt scriitori blestemaţ