Cel de-al doilea roman al Anei Maria Sandu, Omoară-mă! (după Fata din casa vagon, 2006), apărut anul trecut – una dintre cărţile de proză notabile ale lui 2010 –, este povestea atent construită şi impecabil şlefuită stilistic a unui caz de vampirism aşa-zicînd psihic, de posedare mentală a Ramonei, tînără absolventă de facultate, de către sexagenara doamnă Manea, o femeie singură, speriată de bătrîneţe şi de moarte. Povestea are toate datele unui subiect senzaţional – începe, practic, cu mărturisirea unei crime: în seara crimei, Ramona se întîlneşte pe stradă cu Vali, la care rămîne cîteva ore, peste noapte, într-o stare de profundă tulburare. Prima parte a cărţii îl are, aşadar, ca narator pe Vali şi ea se fixează chiar pe momentul-limită al nopţii cu pricina, care asigură o subtilă pregătire a cititorului pentru dezvăluirea întîmplărilor. De fapt, romanul uzează de tehnici consacrate ale povestirii: începe cu finalul – uciderea doamnei Manea –, după care procedează la o punere în scenă retrospectivă a complexului de împrejurări care au condus la acel teribil deznodămînt. Dezvăluirile se produc în partea a doua – cea mai amplă a romanului – sub forma unei lungi scrisori pe care Ramona i-o trimite lui Vali, din arestul preventiv în care se află. Partea a treia – şi ultima – reprezintă răspunsul lui Vali, tot sub formă epistolară, un răspuns onest şi voit terre à terre, care contrabalansează bine-venit tonalitatea morbid-hipnotică a scrisorii confesive a Ramonei. Puterea de viaţă şi de moarte a poveştilor De altfel, contrastul dintre începutul romanului, cu tonul său estival, lejer şi jemanfişist – Vali se întoarce pe jos în garsoniera lui de pe Magheru (moştenită de la mătuşa Olga), după o băută cu prietenii săi, Dudu şi Mircică, în aşteptarea unei escapade de cîteva zile la mare –, şi sumbra poveste multistratificată a Ramonei este unul bine calculat. Vali s