Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele si premierul nu s-au inteles sa pastreze contractele colective, va decide Coalitia

Publicat in HotNews, vineri 11 februarie 2011 ·

Sindicatele si o parte din patronate nu s-au inteles, vineri, cu premierul Emil Boc privind pastrarea sau nu a contractelor colective de munca la nivel national, astfel ca saptamana viitoare decizia finala privind proiectul de modificare a Codului Muncii sa fie luata de catre Coalitie, relateaza Mediafax.

Discutia principala de vineri intre premier si partenerii sociali a fost pe zona de aplicabilitate, rolul si existenta contractelor colective de munca la nivel de sector de activitate si la nivel national interprofesional, a precizat presedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, la finalul discutiilor.

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii si ministrul Muncii, Ioan Botis, sunt singurii care vor sa nu existe nicio specificatie in Codul Muncii, potrivit lui Hossu.

"Toti ceilalti parteneri sociali au spus ca este nevoie clar de existenta contractului colectiv unic la nivel national si trebuie sa existe contracte colective pe sectoare de activitate care sa reglementeze piata muncii pentru a nu crea un dumping social pe mecanismul sau pe sistemul respectiv. Premierul si-a notat toate propunerile se va intoarce la Coalitie si marti sau miercuri ne va trimite textul final in urma acestor intalniri", a precizat liderul "Cartel Alfa".

Patronatele au spus ca, pentru o perioada de timp, este necesar contractul colectiv de munca unic la nivel national, pentru ca nu sunt clar delimitate sectoarele de activitate, a spus presedintele UGIR 1903, Cezar Coraci.

Botis l-a contrazis vineri pe premier privind necesitatea constractelor colective, a precizat vicepresedintele BNS, Ion Pisc. "In momentul in care s-au tras concluzii clare ca este nevoie de contractul colectiv si ca in Codul Muncii trebuie sa fie reguli majorate prin contractele, Botis a spus ca a inteles ca in Codul Muncii facem doar trimiterea spre

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°