Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am ajuns la nivelul Ciprului

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 februarie 2011 ·

Echipa condusă de Răzvan Lucescu n-a convins nici în al doilea amical de la Cyprus Cup, jucând de la egal la egal cu gazdele, iar selecţionerul este singurul care vede lucruri pozitive în jocul „tricolorilor“.

Naţionala României nu a obţinut nici o victorie în timp regulamentar la turneul amical Cyprus Cup, remizând cu Ucraina (2-2) şi Cipru (1-1). Doar în faţa gazdelor s-au impus „tricolorii“ conduşi de Răzvan Lucescu, scor 5-4, după penaltiuri, regulamentul competiţiei prevăzând o astfel de metodă de departajare. „Suntem în lumea a treia a fotbalului“, se plângea Răzvan anul trecut, dând de înţeles că fanii nu trebuie să aibă prea mari pretenţii de la naţională în această perioadă. Şi România a continuat de atunci să coboare de la lună la lună în clasamentul FIFA, ajungând pe locul 56.

Criticat de presa din România, dar şi de mulţi oameni de fotbal, Răzvan Lucescu a continuat să fie singurul care a găsit lucruri pozitive în jocul echipei naţionale: „Am luat gol din lovitură liberă destul de uşor. Ne-am debusolat şi am luat şi al doilea gol. Apoi am arătat dorinţă de a lupta până la capăt şi apreciez asta“, spunea alaltăieri tehnicianul, după primul meci de la Cyprus Cup, cel cu Ucraina.

După meciul cu Cipru, echipă cu care am jucat de la egal la egal, Lucescu şi-a făcut timp să-l laude pe fundaşul care a comis o gafă în urma căreia ciprioţii au egalat. „Grigore a făcut un meci foarte bun. Are calităţi extraordinare, probabil a fost un moment de lejeritate“, a spus antrenorul.

Contrazis până

şi de Mircea Sandu

Mircea Sandu l-a apărat pe Lucescu de mai multe ori, chiar şi după unele înfrângeri inexplicabile. Dar după ultima partidă, Sandu s-a declarat nemulţumit de evoluţia tricolorilor, părând deranjat că România a terminat la egalitate cu Cipru după 90 de minute. „Eu am văzut echipa noastră jucând fotbal doar 20

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 46 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 33 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 52 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 27 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°