Contrabandistul împuşcat în umăr a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi şi se află în afara pericolului.
Azi dimineaţă, în jurul orei 07.30, în localitatea Frătăuţii Noi, poliţiştii de frontieră suceveni au prins doi contrabandişti care încercau să introducă ilegal în ţară 70 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană. Unul dintre contrabandişti a fost împuşcat în umăr de un poliţist de frontieră, iar al doilea, un cetăţean de origine ucraineană, s-a predat autorităţilor.
Citeşte şi: Descinderile din vămi au scumpit ţigările de contrabandă
Suceava: ÎCCJ a respins recursurile şi rundei a doua de poliţişti de frontieră
„Acţiunea a avut loc la graniţa cu Ucraina, la ora 07.00. Au fost reţinute două persoane, un cetăţean român, care a fost împuşcat în umărul drept pentru a putea fi prins, şi unul ucrainean. Ambii sunt reţinuţi pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru contrabandă şi trecere ilegală a frontierei“, a declarat Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.
Contrabandistul împuşcat în umăr a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi şi se află în afara pericolului.
Poliţist de frontieră târât 6 m de maşina contrabandiştilor
Ieri seară, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră de pe autospeciala cu termoviziune din cadrul SPF Siret au observat, în apropierea frontierei româno-ucrainene, un grup de persoane care, după ce a abandonat mai multe colete voluminoase la aproximativ 500-600 m de linia de demarcaţie dintre cele două state, s-a retras pe teritoriul ţării vecine. Un echipaj operativ s-a deplasat la faţa locului, unde au fost observate, pe malul pârâului Rusului, în apropierea localităţii Frătăuţii Noi, mai multe colete, ambalate în folie de culoare neagră, ce conţineau ţig